"Autoportret intr-o oglinda sparta"

           Candva, acum cateva luni...bune, am primit in dar o carte, iar odata cu ea dedicatia "Uneori, durerea ne face mai puternici si asta o transforma in binecuvantare", intorcand pagina...era urmatorul text al scriitorului pentru cititor "Exista o singura placere, aceea de a fi viu, tot restul e mizerie - cel care a scris aceasta fraza s-a sinucis.Se chema Cesare Pavese"
           Stiu, era un inceput de carte mult mai interesant, pentru o seara racoroasa de februarie-martie, dedicata sufletului meu, dedicata lecturii...
          Cu cat ma afundam in paginile cartii, cu atat simteam ca parte din mine sau din cei cunoscuti vom lasa candva ceva in urma.Oare ce? Oare cate? Oare cum? ... era totul mult prea vag, dar totusi atat de simplu.
Indemne la tot pasul, mesaje simple, pentru oameni care uita sa isi mai deschida macar din cand in cand sufletul, si asta doar pentru ei ...nu acel suflet, pus pe tava altora...
Imi permit sa va citez cateva din frazele care mi-au ramas in minte : "Ne decidem destinul nu numai prin ceea ce facem, ci si prin ceea ce nu facem ", "Destinul e decis de caracterul nostru!", "Timpul ne rezerva multe lectii!", "Natura este plina de surprize!" si poate cel mai controversat "Exista lucruri intre care nu poti opta!"
           Iar daca credeti ca asta e tot, dar totusi doriti sa aflati toata povestea va recomand cu caldura cartea marelui Octavian Paler "Autoportret intr-o oglinda sparta". Enjoy it!

CAM ASA STAU LUCRURILE...

 Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut.

Versuri scrise la intrarea în biserica
de la Sadinca, judeţul Sibiu